S.C. SPECTACULAR OOH & PRINTING S.R.L. se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.10.2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 34972/3/2015.

Spectacular OOH & Printing este cel mai important asociat al Metrorex pentru valorificarea potentialului de publicitate indoor in statiile de metrou.

Spectacular OOH & Printing este singura companie de afisaj publicitar din Romania, care a castigat drepturile pentru operarea unor locatii destinate publicitatii in statiile de metrou, prin licitatie publica, oferind ca suma minim garantata Metrorex de aproape 3 ori mai mult, decat urmatorul clasat in licitatie, respectiv minim 700,000 Euro anual, raportati la 57% din veniturile obtinute in anul respectiv.

Metrorex a decis dupa mai bine de trei ani de derulare a contractului, sa blocheze activitatea Spectacular OOH & Printing, incalcand obligatia de aprobare a campaniilor publicitare, pe panouri care au fost instalate exclusiv cu semnatura reprezentantilor Metrorex si restrictionand finalizarea investitiei Spectacular OOH & Printing, conform contractului de asociere nr.70/2011.

Spectacular OOH & Printing a incercat sa rezolve acest litigiu pe cale amiabila, dar fara succes.

La mijlocul lunii iunie 2015, Spectacular OOH & Printing a deschis trei cai de atac in justitie impotriva Metrorex, solicitand un prejudiciu de peste 3,5 milioane de euro, pentru nerespectarea contractului si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave. Separat, printr-un calcul simplu, blocarea contractului creeaza suplimentar Metrorex un prejudiciu de peste 4,6 milioane de euro. In total prejudiciul suportat de Metrorex, s-ar ridica la minimum 8 milioane de Euro pentru perioada derularii contractului.

Echipa Spectacular OOH & Printing multumeste tuturor clientilor locali si internationali, care i-au fost parteneri si isi cere public scuze pentru daunele cauzate acestora, prin neexecutarea campaniilor publicitare contractate.

Prin actiunile sale abuzive, Metrorex a reusit intr-un termen scurt sa distruga compania Spectacular OOH & Printing infiintata acum 10 ani, aducand-o intr-o stare iminenta de faliment.

Metrorex a incasat in ultimii ani in mod direct sau indirect de la Spectacular OOH & Printing ( contractul Spectacular OOH & Printing – Sindomet ) o suma de peste 4 milioane de Euro.

In final, Spectacular OOH & Printing exprima rugamintea catre reprezentantii Ministerului Transporturilor ( Metrorex fiind regie de transport public care functioneaza sub administrarea sa ), sa clarifice in fata opiniei publice, cu lux de amanunte situatia contractului de asociere nr 70/2011, sa dea o dezmintire la comunicatul de presa aparut ieri pe site-ul Metrorex si sa ia masurile care se cuvin pentru deblocarea contractului.

Spectacular OOH & Printing nu urmareste in niciun fel executarea prejudiciului solicitat, ci dreptul sau legal de a opera contractul de asociere sub conditiile sale legale.